În multe organizații globale, neînțelegerile sunt puse pe seama limbii, a culturii sau a fusului orar. Cu toate acestea, reuniunile au loc într-o limbă comună, se distribuie diapozitive și toată lumea pare să fie de acord. Problema nu este că oamenii nu înțeleg cuvintele.
Sensul se schimbă odată ce începe execuția.
Echipele globale comunică adesea greșit nu pentru că mesajele sunt neclare, ci pentru că intenția este interpretată prin stimulente locale, structuri de autoritate și expunere la riscuri. Ceea ce sună a aliniere la sediul central se transformă în altceva pe teren.
De ce alinierea globală pare solidă, dar eșuează în practică
La apelurile globale, alinierea este ușor de realizat. Obiectivele sunt stabilite. Sunt prezentate termenele. Responsabilitățile sunt discutate. Tăcerea este adesea considerată drept acord.
Execuția spune o poveste diferită.
Deciziile care păreau clare sunt amânate. Prioritățile sunt reinterpretate. Echipele locale adaptează instrucțiunile pentru a se potrivi propriilor constrângeri. Sediul central devine frustrat de faptul că “nu s-a întâmplat nimic”, în timp ce regiunile simt că nu au fost niciodată cu adevărat împuternicite sau protejate să acționeze.
Acest decalaj între acord și acțiune este cel în care se manifestă lipsa de comunicare.
Când acordul este confundat cu angajamentul
În multe culturi și organizații matrice, dezacordul este exprimat indirect. Întrebările sunt amânate. Preocupările sunt ridicate mai târziu, dacă este cazul. Înclinarea capului în timpul unei convorbiri semnalează adesea recunoașterea, nu angajamentul.
Liderii locali pot înțelege solicitarea, dar aleg să o amâne, să o atenueze sau să o reinterpreteze, deoarece acțiunea implică riscuri în lipsa autorității corespunzătoare. Conformarea pare mai sigură decât executarea.
Din centru, acest lucru pare a fi o eroare de comunicare. De la periferie, este vorba de autoprotecție rațională.
Cum stimulentele locale rescriu mesajele globale
Instrucțiunile globale ajung rareori în vid. Acestea aterizează în medii modelate de KPI locali, presiuni de reglementare, realitățile clienților și stimulente de carieră.
O directivă de “accelerare a restructurării”, “reducere a costurilor” sau “schimbare a furnizorilor” înseamnă lucruri diferite în funcție de cine suportă consecințele. Dacă liderii locali sunt evaluați în funcție de stabilitate, numărul de angajați sau rezultatele pe termen scurt, aceștia vor reinterpreta în mod natural mesajele globale pentru a minimiza perturbările.
Cuvintele pot fi aceleași. Stimulentele nu sunt.
Unde se fisurează autoritatea în organizațiile globale
Structurile matriceale sunt concepute pentru a echilibra coerența globală cu autonomia locală. Sub presiune, acestea fac adesea opusul.
Drepturile de decizie devin ambigue. Regiunile așteaptă aprobarea. Sediul central își asumă executarea. Răspunderea se răspândește între funcții și zone geografice. Mesajele circulă fără a fi puse în aplicare.
Atunci când nimeni nu este responsabil în mod clar, comunicarea se transformă în interpretare.
Acesta este motivul pentru care adăugarea mai multor apeluri, mai multe rapoarte sau mai multă documentație rareori rezolvă problema. Informațiile cresc. Autoritatea nu crește.
De ce tăcerea este cel mai periculos răspuns
Una dintre cele mai dăunătoare forme de comunicare greșită în echipele globale este tăcerea. Tăcerea este adesea interpretată drept acord, când de fapt reflectă ezitare, confuzie sau rezistență.
În momentul în care tăcerea devine vizibilă ca inacțiune, termenele au fost depășite și opțiunile s-au restrâns. Ceea ce părea a fi o problemă de comunicare se dovedește a fi un eșec de execuție.
Cum comunicarea greșită devine o problemă de execuție
Comunicarea greșită în echipele globale nu încetinește doar înțelegerea. Ea încetinește execuția.
Proiectele trenează. Deciziile stagnează. Adaptările locale se înmulțesc. Conducerea își pierde încrederea în propriile directive. Frustrarea crește de ambele părți.
În timp, organizația devine precaută. Inițiativele globale își pierd impulsul, deoarece toată lumea a învățat că intenția nu se traduce în mod clar în acțiune.
Ce presupune de fapt o comunicare globală disciplinată
Comunicarea eficientă în echipele globale nu înseamnă să spui lucrurile mai clar. Este vorba despre a face ca intenția să poată fi executată.
Aceasta necesită:
- drepturi de decizie explicite între regiuni
- alinierea între autoritate și expunere
- consecințe pentru neexecutare, nu doar pentru raportare
- prezența liderului atunci când deciziile implică riscuri
Atunci când oamenii știu cine decide, cine este protejat și ce se întâmplă dacă nu se face nimic, comunicarea se ascute automat.
De ce conducerea neutră a execuției schimbă dinamica
În situații globale complexe, organizațiile se confruntă adesea cu dificultăți, deoarece autoritatea este ancorată în structuri moștenite, politici sau loialități regionale.
Conducerea neutră a execuției poate depăși această situație. Liderii interimari, cu un mandat clar, nu sunt legați de dinamica puterii locale. Aceștia pot clarifica drepturile de decizie, pot pune în aplicare secvențe și se pot asigura că intențiile globale se traduc în acțiuni locale.
În multe situații pe care le vedem la CE Interimar, comunicarea globală se îmbunătățește numai după restabilirea autorității de executare.
Adevăratul motiv pentru care echipele globale nu comunică bine
Echipele globale comunică greșit nu pentru că le lipsește conștiința culturală sau instrumentele de comunicare. Ele comunică greșit pentru că autoritatea, stimulentele și responsabilitatea nu sunt armonizate.
Până când aceste aspecte nu vor fi abordate, mesajele vor continua să își schimbe sensul pe măsură ce trec granițele.
Executarea clară nu începe cu cuvinte mai bune. Ea începe cu o autoritate clară.
