Nu aveți suficient timp pentru a citi articolul integral? Ascultați rezumatul în 2 minute.

Majoritatea redresărilor de afaceri nu eșuează pentru că planul a fost greșit.
Acestea eșuează deoarece organizația nu acceptă niciodată pe deplin motivul pentru care planul este necesar.

Cu mult înainte ca o societate să rămână fără lichidități sau să încalce clauzele, se instalează ceva mai subtil. Pierderile devin familiare. Previziunile sunt explicate. Subperformanța este discutată, dar nu este asumată. Organizația rămâne calmă chiar dacă cifrele se înrăutățesc.

Acel calm nu este stabilitate. Este negare.

Negarea nu este o slăbiciune emoțională. Este o condiție organizațională

Când liderii aud cuvântul negare, ei se gândesc adesea la emoții. Frică. Evitare. Ego.
În realitate, refuzul în companii este rareori psihologic. Ea este structurală.

Negarea se instalează atunci când:

• Pierderile sunt repartizate pe ani, mai degrabă decât pe trimestre
• Responsabilitatea este partajată între comitete, în loc să fie deținută de persoane individuale
• Consecințele sunt mai degrabă amânate decât declanșate
• Rolurile de conducere sunt concepute pentru a menține continuitatea, nu pentru a confrunta finalurile

În aceste condiții, nimeni nu trebuie să mintă. Toată lumea poate rămâne onestă și poate evita adevărul complet.

De ce întreprinderile care înregistrează pierderi rămân liniștite atât de mult timp

O companie care eșuează rareori simte că eșuează din interior.

Salarizarea continuă să se desfășoare. Clienții continuă să comande. Operațiunile continuă să funcționeze. Întâlnirile încă au loc.
Atât timp cât aceste semnale rămân intacte, organizația interpretează continuitatea drept siguranță.

Acesta este motivul pentru care negarea persistă chiar și atunci când există semne clare de avertizare:

• Marjele se erodează treptat, nu brusc
• Decalajele de previziune sunt explicate ca probleme de sincronizare
• Reducerile de costuri sunt încadrate ca eficiență, nu ca supraviețuire
• Recuperarea este întotdeauna așteptată anul viitor, niciodată nu este necesară în acest trimestru

Pericolul nu constă în faptul că liderii ignoră datele.
Pericolul este ca organizația să absoarbă date proaste fără a-și schimba comportamentul.

Modul în care negarea ucide redresările înainte ca acestea să înceapă

Răsturnările de situație eșuează devreme, adesea în mod invizibil.

Înainte de începerea unei restructurări formale, negarea elimină în liniște condițiile necesare pentru succes:

• Deciziile sunt amânate până când opțiunile se reduc
• Conversațiile dificile sunt amânate pentru a evita perturbările
• Soluțiile provizorii înlocuiesc acțiunile structurale
• Responsabilitatea este distribuită astfel încât nimeni să nu poarte întreaga greutate

În momentul în care negarea încetează, compania nu mai alege o redresare.
Reacționează la presiune.

În acel moment, execuția devine precipitată, defensivă și costisitoare.

Falsul confort al “mai multor analize”

Una dintre cele mai dăunătoare forme de negare este analiza excesivă.

Consiliile de administrație solicită noi revizuiri. Conducerea prezintă planuri revizuite. Consultanții rafinează scenariile.
Toate acestea se simt responsabile. Nimic din toate acestea nu creează un impuls dacă realitatea de bază este încă nespusă.

Analiza fără acceptare creează mișcare fără direcție.
Aceasta menține organizația ocupată în timp ce timpul lucrează împotriva ei.

De ce ezită conducerea chiar și atunci când rezultatul este evident

Ezitarea liderilor nu este lașitate. Este adesea o autoprotecție rațională.

Directorii permanenți sunt recompensați pentru continuitate.
Ei sunt rareori stimulați să numească rezultate care includ contracția, dezinvestirea sau închiderea.

Odată ce liderii simt că o afacere nu poate fi recuperată, ezitarea crește:

• Expunerea personală crește
• Riscul carierei devine asimetric
• Deciziile devin ireversibile

Negarea, în acest stadiu, devine un mecanism de supraviețuire pentru indivizi, chiar dacă dăunează companiei.

Momentul în care negarea cedează

De obicei, negarea nu încetează datorită înțelegerii.
Se termină din cauza presiunii.

Băncile înăspresc condițiile. Furnizorii scurtează termenele de plată. Auditorii își amplifică îngrijorările. Consiliile de administrație intervin.

Atunci când se întâmplă acest lucru, organizația se confruntă cu un șoc, nu cu claritate.
Execuția începe târziu, sub control și fără încredere.

Acesta este motivul pentru care recunoașterea timpurie este mai importantă decât planificarea timpurie.

Unde se încadrează CE Interim în acest moment

Organizațiile depășesc rareori negarea singure.

Nu pentru că nu sunt inteligenți, ci pentru că liderii interni sunt integrați în structurile care susțin negarea.

Acesta este momentul în care conducerea interimară devine relevantă, nu ca salvare, ci ca autoritate de execuție.
Cineva capabil să ia decizii pe care alții nu le pot lua, fără dependență viitoare sau ezitare politică.

Firme precum CE Interimar sunt de obicei angajați atunci când organizația este în sfârșit pregătită să numească realitatea, dar înainte ca haosul să preia controlul.

Recunoașterea este ultimul avantaj

Negarea nu este neutră.
În fiecare lună persistă, valoarea se erodează discret.

Cu cât este confruntat mai devreme, cu atât mai mult control rămâne.
Nu toate afacerile pot fi salvate, dar multe pot fi gestionate cu demnitate și disciplină.

Inamicul unei redresări de succes nu este piața, strategia sau echipa.
Este momentul în care toată lumea știe, dar nimeni nu o spune cu voce tare.

Iar până atunci, timpul s-a scurs deja.